Oh, God, what have I done wrong?

Vineri, 8 decembrie 2006

De câteva zile am căzut într-o stare de disperare. M. este în regresie...pe lângă crizele despre care vorbeam (am rărit Gingko Biloba, remediul la introducerea căruia apăruseră crizele, dar se pare că nu e suficient) a apărut altceva, care mă îngrijorează mult mai tare: face pe el, inclusiv la lecţii (deşi nu mai avea accidente de mai mult de o lună). Dintr-o dată, tot trainingul de toaletă pare să fi fost inutil. De ce s-a întâmplat asta? Nimeni nu poate să ne răspundă. Reacţiile nu mi se par un retard, ci de multe ori intenţionate. Pantalonii îi udă în principal la lecţii, deşi alte proteste nu are (adică nu pare nefericit, plictisit sau supărat când face lecţii, răspunde destul de bine).
Pentru crize am folosit ce nu am folosit niciodată, un aversiv - îl spăl pe faţă cu apă rece (detestă apa rece pe corp). Mă simt groaznic când fac asta, dar îmi e frică de crizele care nu au nici o cauză şi nu se mai opresc...Iar o altă reacţie care a apărut săptămâna asta este trântitul uşilor. Nu îmi dau seama ce îi place - reacţia de surpriză, zgomotul, varul care se prăbuşeşte pe jos...Cert este că trânteşte uşile de mă mir că încă nu a reclamat nimeni din bloc zgomotele. Încă nu am nici o soluţie, pentru că reacţiile apar pe neaşteptate, nu le pot asocia cu nimic.
În schimb, programele merg bine...

Crises in autism

Marţi, 21 noiembrie 2006

Când am fost de faţă la prima criză de autism, M. avea trei ani, era un copilaş drăguţ ca o păpuşă, care în afară de faptul că nu vorbea nu trăda nimic anormal. Eram la "vestitul" centru de stat la care făcea terapie ocupaţională (M. era la educaţia specială şi eu îl aşteptam la uşă). Problema s-a produs la un copil de 9 ani care nu voia să intre la consultaţie la neuropsihiatrie. M-a şocat angoasa de animal speriat care se citea în urletele copilului: îţi îngheţa sângele în vine, oricine ai fi fost. Părea ceva care să nu poată fi nici oprit, nici stăpânit. În plus, copilul era destul de mare şi de solid şi nu l-a putut mişca nimeni din locul respectiv, nici să intre în cabinet, nici să plece...şi situaţia a durat mult, aproape un sfert de oră în care toată clinica a fost paralizată (am remarcat însă că nici nu intervenea nici un "profesionist" de pe acolo). Îmi amintesc că am privit problema oarecum de la distanţă. Nici prin cap nu îmi trecea că băiatul meu cu chip de înger poate să aibă o criză asemănătoare...şi totuşi, aveam să le văd, începând cu câteva luni mai târziu.
Este o deosebire între crizele de angoasă şi crizele de nervi sau simplele proteste. De când am început terapia, le-am avut pe toate: tăvălit pe jos, plâns, ţipat, lovit...criza de angoasă este însă cu totul altceva. Copilul este paralizat de o frică primară, fără nume, şi nu mai depinde de el să se controleze. Atunci analiza comportamentala nu are ce face, este total ineficientă. Trebuie ca tensiunea aceea teribilă să se liniştească cumva (tot ce poţi să faci ca părinte este să îi menţii un mediu stabil astfel încât să nu i se alimenteze starea respectivă) şi apoi poţi să revii la ABA. Din fericire nu am avut des crize de acest gen, am învăţat pe parcurs ca atunci când sunt semne de declanşare să nu insist şi să nu fac greşeli (exemplu: să îl cert în public - ultima greşeală de acest gen a fost astă-vară în parc).
Ceea ce mă sperie este că, deşi homeopatia îi face bine, îi face şi rău...de când am început ultima schemă homeopatică (are şi un remediu nou, Gingko Biloba) s-au declanşat nişte crize de acest gen fără nici un motiv. Ultima dată era şi No3 de faţă...nici nu mai ştiam ce să îi fac lui M. să se liniştească, mai ales că nu puteam să identific nici un motiv în mediu sau în comportamentul nostru care să fi produs reacţia. Doctorul Naghiu spune că manifestările negative sunt un precedent al vindecării, şi că trebuie să avem răbdare.

Guarding angels and therapy

Miercuri, 27 septembrie 2006

Mi s- a întâmplat de mai multe ori, în aceste şase luni, să ajung la disperare pentru că programele lui M. nu mergeau. Workshopurile răsfoite de o sută de ori, întrebările puse pe forum sau pe lângă forum (cu bi fac de obicei schimb de experienţă pe messenger) şi totuşi...uneori, logica părea să fie neputincioasă. Şi atunci se întâmpla miracolul...răspunsurile veneau în somn. Uneori, după ce seara adormeam cu întrebarea în minte, dimineaţa mă trezeam cu răspunsul. Este ca şi cum un înger nevăzut ar sta lângă mine când dorm şi mi-ar şopti soluţia.
Aşa mi s-a întâmplat şi de curând: scriam nu demult despre programul Receptive body parts care nu mergea deloc - ba chiar îi provoca refuzuri violente. Răspunsul era simplu: noi predam părţile corpului purtând diferite haine (şi noi, şi el). În primul rând că în forma aceasta el nu ştia ce îi predau: haina, culoarea, corpul - era neclar. În al doilea rând, am observat că în orice program schimbarea contextului îl derutează puternic (în cazul acesta, faptul că hainele pe care le purtam erau mereu altele). Aşadar, de săptămâna aceasta începem să predăm părţile corpului fără haine (înaintea sittingului va fi dezbrăcat în maieu).
(Iar schimbarea contextului şi generalizarea sistematică vor fi urmărite atent de acum încolo. Mă bate gândul să angajez pe cineva special pentru generalizare...Peste câteva zile dau anunţ, să caut încă un tutore pentru lucru la masă.)

My best friend left us forever